Vernisajul instalației imersive (i)Real – 10 octombrie 2023

noiembrie 6, 2023

Instalația constă în amenajarea unui spațiu “in utero” oferind o experiență senzorială și emoționantă. Ea conține o lucrare de artă imersivă constând într-o fotografie dotată cu senzori care, atunci când este atinsă de public, spune povești ale mamelor care și-au pierdut copiii înainte de naștere. Instalația a fost realizată cu sprijinul unei echipe de profesioniști: concept/conținut vizual/prelucrare texte – Camelia Rangu; sunet – Mihai Toma, Cosmin Mîrza; voce: Roxana Morun, Andreea Oance, Ana Maria Pandele, Felicia Ristea și Ioana Sapianu; programare/recuzită tehnică: Jam Props,
Cosmin Obreja.

(i)Real  este ca un număr imaginar pur. Este ceea ce rămâne dintr-un număr complex „z = a + b x i”, atunci când se îndepărtează partea reală a. E o sinteză a poveștii maternității neîmplinite. A maternității  care devine o poveste ireală atunci când se îndepărtează partea sa tangibilă – copilul.

Instalație imersivă, dimensiune variabilă, celofan, pânză, fotografii color – hârtie fotografică 10 x 15cm, fotografie color – canvas 100 x 120cm, șase senzori de atingere, sistem de sunet, sistem de lumini, cod personalizat, cinci voci (Ana, Roxana, Ioana, Felicia și Andreea), 34 de fragmente de povești ale mamelor care au pierdut sarcini.