Expoziția „Prezența Absenței” este un demers artistic inedit coordonat de artista vizuală Camelia Rangu. Această expoziție de grup aduce în prim-plan o realitate delicată și adesea invizibilă – pierderea sarcinii – și invită publicul la introspecție și la o înțelegere mai profundă a acestui subiect sensibil.
Expoziția „Prezența Absenței” reunește lucrări realizate din materiale organice precum pământ, frunze uscate, miere, rădăcini și scoarță de copac, simbolizând ciclul vieții și legătura profundă pe care o avem cu natura și cu propriul nostru corp. Aceste lucrări, realizate în cadrul grupului de suport „Mame cu brațele goale”, sunt metafore vizuale ale unui proces emoțional complex – eliberarea emoțiilor, acceptarea durerii și găsirea unui nou început, chiar și atunci când ne simțim copleșite de absență.
Mesajul central al expoziției este acela al rezilienței și regenerării. Prin simbolistica lucrărilor, expoziția transmite ideea că, deși pierderea este profundă, există întotdeauna potențialul de a regăsi, în esența noastră interioară, forța care ne ajută nu doar să supraviețuim, ci și să continuăm să aducem valoare în lume. Asemenea semințelor plantei Zburătoarea, care se răspândesc după un incendiu, emoțiile și gândurile pe care le purtăm după pierdere pot fi eliberate, pentru ca noi să ne putem reconstrui treptat.