Expoziție de grup – Tradiții și experiment, la Vârșeț, Serbia

decembrie 4, 2019

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT a organizat în colaborare cu Centrul Cultural Vršac (Serbia), expoziția denumită Tradiție și Experiment, care își propune să promoveze fotografia ca vector de comunicare, nu doar în domeniul artelor vizuale, dar și în scopul de a oferi un exemplu de bună cooperare transfrontalieră între cele două instituții, proiectul în sine fiind o parte integrantă a cooperării internaționale a Centrului Cultural Vršac cu instituțiile conexe.

În cadrul expoziției au fost expuse lucrările a aproximativ 30 de studenți ai anului final al ciclului de studii de licență, master și doctorat din cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara, în diferite tehnici și cu diferite discipline.